Dacă moartea nu este destinația finală, atunci…

fericirea este. Cât de fericită sunt acum. Cred că omul învață să găsească fericirea și în lucruri mici. Nu toate lecțiile vieții trec pe lângă noi neînvățate. Știți, eu privesc seriale. Și ca în fiecare serial, sunt personaje pozitive și negative. Cele negative de obicei sunt invidioase, răutăcioase, îngâmfate, încrezute.

envy

Dacă nu moartea e destinația finală, atunci fericirea este. Atât de mult mi-aș dori să am inimă de copil. Să iau viața ca pe o joacă. Să râd până la lacrimi, să adorm în brațele mamei, să iert și să fiu iertată, să fiu doar eu – copilul fericit. Gonim cu toți după fericire, ea fiind o întruchipare a banilor, a reușitelor, a iubirii, și avem dreptate. Pentru fericirea ta merită să lupți. Păcat că în majoritatea timpului ceea ce avem nu ne ajunge. Vă spun cu sinceritate, viața aceasta e cu du-te – vino. Du-te de aici, vino mai aproape. Viața aceasta e o poveste de dragoste, în care dacă nu înveți să te îndragostești de ea, nu-ți vei cunoaște niciodată numele.

copiliubibil

De multe ori aveam senzația că am potențial în a fi cu adevărat fericită. De la nefericire la fericire este doar un pas, dar când ești ca un copil care nu știe a merge, acest pas ți se pare mai periculos decât traversarea unui ocean, înot.

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s